Hristos S-a înălţat din adâncul mării dintre munţi

De privesc spre Înaltul cerului şi-mi aud glasul clopotelor, îmi preschimb singurătatea și neabătuta verticalitate cu-acea clipă de pace în plină furtună în care toţi şi-au luat mâinile de pe vâsle să se roage…

Şi astăzi din adâncul mării de lacrimi, Țara Hangului își prăzmuiește hramul:
Hristos S-a Înălțat!

Încă de la începutul veacului trecut, aşezările de pe Valea Muntelui erau considerate o vastă „rezervaţie” de viaţă patriarhală. Până la 1864, unitatea administrativ-teritorială era isprăvnicia (corespunzătoare Prefecturii), iar prin Decretul 394 din 31.03.1864, se instituie „comuna, o unitate administrativă alcătuită din mai multe sate sau chiar dintr-unul singur, dacă acesta era mare”. Şi mare era, încât muntenii i-au spus cu mândrie „Ţara Hangului”. Ea cuprindea plasa Muntelui Ceahlău, de la grupa munţilor Bistriţei, Grinţieş până la hotarul cu Transilvania (comunele Bilbor, Bistricioara, Borsec, Ceahlău-Schit, Dreptu, Sabasa, Farcaşa, Galu, Largu, Răpciunea, Corbu, Tulgheş) şi culmea munţilor Stânişoarei (comunele Boura-Fârţâgi, Izvorul Alb, Secu, pe un mal şi Hangu, Huiduman, Grozăveşti, Audia, Boboteni, Buhalniţa, Potoci pe celălalt mal al Bistriţei).

Au pătruns însă în matca vremii, tumultoşi şi dătători de speranţă, anii construcţiei socialismului. Ei au cutremurat culmile semeţe ale munţilor, dar şi adâncurile condiţiei umane pietrificate de suferinţă, de resemnare şi prejudecăţi: Bistriţa – coloana vertebrală a Ţării Hangului – a schimbat întreaga fizionomie a Văii Muntelui şi destinul multor generaţii, dar a lăsat în urma ei lumină…

Lacul de acumulare Izvorul Muntelui Bicaz

Şi poate, cine ştie, dacă n-ar fi existat Lacul de acumulare Izvorul Muntelui, Hangu ar fi fost astăzi oraş şi nu Bicazul…

Avea Hangu o şcoală primară, încă de la sfârşitul sec. al XIX-lea, numită Regina Maria,

Scoala primara Regina Maria

Un gimnaziu înfiinţat imediat după terminarea Primului Război Mondial,

Gimnaziul din Hangu

Avea un Spital rural numit Regele Carol I,

Spital rural Regele Carol I

Spitalul Rural Hangu

condus de fiul muzicologului Gavriil Galinescu, dr. Virgil Galinescu. În 1951, dr. Galinescu reorganizează secţia interne, amenajează un pavilion de boli contagioase şi înfiinţează secţii precum chirurgie, pediatrie şi obstretică-ginecologie. În anul 1952 reuşeşte racordarea la reţeaua de curent electric Ceahlău şi să electrifice spitalul şi prin procurarea unui grup electrogen şi totodată să-l doteze un aparat de raze X pentru radiografii.

Avea o pistă şi un mic aerodrom sanitar situat în partea sudică a Şesului Hangului,

Harta situare pista aerodrom

Avea o Judecătorie, un Post de Jandarmi şi un Notar,

Harta situare Judecatorie

Avea un teren de instrucţie şi un poligon de tragere premilitari,

Harta situare poligon tragere

Avea numeroase poduri peste Bistriţă – cel mai mare dintre ele fiind distrus în timpul bombardamentelor din timpul cel de-al Doilea Război Mondial de un aruncător Katiușa cu 8 obuze şi refăcut de hangani după anul 1945,

Podul Hangului

Avea o cale ferată cu ecartament îngust, folosită la exploatări locale și temporare forestiere, decovile, posibil aceeași aparținând unei făbricuțe evreiești din Hangu închise înainte de Primul Război Mondial…

Exploatare forestiera Hangu

Și hanganii se adunau duminica în centrul comunei, numit de ei Gura Hangului. Foto 1 – înainte de 1944, Foto 2 – înainte de 1940, îmbrăcaţi naţional, cămaşă albă, iţari, bundiţă de şiac

Centru Hangului

sau când organizau câte o serbare în folosul răniţilor şi pentru ajutorarea familiilor celor plecaţi pe front.

Duminca la Hangu

Şi mai aveau hanganii o bisericuță mică, despre care știm că a fost „începută în anul 1773, terminată în 1795 […] arsă de turci la 1821″, pe locul căreia s-a ridicat şi sfinţit în anul 1829 o nouă biserică.

Biserica veche din Hangu

Dar mai mult decât atât, aveau o Biserică Mare pe care-au numit-o cu mândrie „Catedrala de la Hangu”.

Catedrala de la Hangu

Desigur, noi ştim despre catedrală că este o biserică (mare) în care serviciul religios este oficiat, de obicei, de un (arhi)episcop – ceea ce nu era cazul în Hangu, aici slujind de-a lungul anilor preotul Costache Gheorghiu, fiul acestuia, pr. Teodor Gheorghiu și preotul Mihai Coroamă, „învățător cu diplomă de capacitate, bun gospodar şi cu iniţiativă”, vrednic slujitor sub păstorirea căruia s-a ridicat şi târnosit cu Hramul Înălţarea Domnului Biserica Mare din Hangu,

iar în comparație cu bisericile din celelalte sate ale Țării Hangului – ridicate de munteni şi de ungureni dinaintea Războiului de Independenţă, Catedrala din beton armat de la Hangu, avea într-adevăr dimensiuni impresionante.

Toate aceste lăcaşe de cult au fost demolate de vremuri sau la strămutare, cea mai privilegiată dintre ele fiind Biserica de lemn din Răpciuni, construită în anul 1773 şi transferată în 1958 la Bucureşti, făcând parte astăzi din patrimoniul cultural naţional găzduit şi conservat de Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, unde este cunoscută şi cu numele de „Biserica salvată din lac”.

De la începutul secolului XX, biserica veche din Hangu a devenit neîncăpătoare, astfel încât sătenii au luat iniţiativa de a ridica un lăcaş de cult mai mare, tip catedrală, din piatră, ulterior hotărându-se să fie din beton armat. În Procesul verbal din 11 mai 1908, prin ordinul Mitropoliei Moldovei nr. 1604/1906 s-a format un comitet pentru strângerea fondurilor necesare construirii noii biserici. Proiectul a fost pus în practică în anul 1921 când a fost sfinţit locul, au fost aprobate planurile şi au început lucrările.

Planul Catedralei din Hangu

Inceperea lucrarilor Catedralei

Contractul de antrepriză a fost încheiat cu ing. Carol Zane, maistru de lucrări fiind Vasile Budiş. Pentru pregătirea cofrajelor au fost solicitaţi tâmplari şi dulgheri din sat. Alţi săteni aduceau apa şi cimentul pe o platformă de scânduri, unde era pregătit mortarul. Şinele de cale ferată de la fosta făbricuţă evreiască au fost recuperate de hangani şi folosite la armarea betonului.

Catedrala din Hangu terminarea lucrului cu betoanele

Lucrul cu betonul s-a încheiat în anul 1939, când s-au terminat turlele şi au fost montate crucile, momentul fiind imortalizat de fotograful Vasile Fărcăşanu.

Catedrala din Hangu probabil 1939

După acest an a început şi pictura de interior, excepţional lucrată de artiştii Laurenţiu Profeta şi Ioan Moraru. (Informaţie culeasă din însemnările lui Teoctist Galinescu)

Ce nu ştiau hanganii însă a fost că un alt proiect ambiţios al unui tânăr inginer avea să le zădărnicească planurile. Absolvent al Politehnicii din Charlottenburg, Dimitrie Leonida îşi susţine în anul 1908 proiectul de diplomă cu tema „Complexul hidrotehnic şi hidroenergetic al Bistriţei din regiunea Bicaz” ce viza ridicarea unui baraj de greutate din beton, unirea cu Muntele Gicovanu şi străpungerea muntelui Botoşanu şi construcţia tunelului de aducţiune al apei până la hidrocentala aflată în aval de baraj la 15 km de acesta, în satul Stejaru, comuna Pângăraţi.

Vă veţi întreba de ce hanganii au luat hotărârea ridicării unei biserici atât de mari dacă se ştia că pe acolo va fi un lac de acumulare antropic. Pe de o parte, tărani simpli de la munte, probabil nici nu auziseră de universităţi sau de energie electrică. Pe de altă parte, proiectul iniţial al ing. Leonida viza o zonă mai mică, cam până pe la Potoci, iar din lipsa finanţării şi a celui de-al Doilea Război Mondial, demararea lucrărilor a fost amânată. S-a revenit cu modificări asupra proiectului când în toamna anului 1950 au fost amplasate cele 3 şantiere,  în primăvara lui 1951 a fost deviat cursul Bistriței. [În anul 1956 a început activitatea de turnare a corpului principal al barajului, iar la 1 iulie 1960 porţile acestuia s-au închis.]

După 30 de ani de la începutul construcţiei impunătoarei Catedrale din Hangu, în anul 1951, frumos gătită şi împodobită, a fost sfinţită cu hramul Înălţarea Domnului de către episcopul Romanului și Hușilor, Teofil Herineanu.

Din păcate, Biserica Mare nu a fost folosită decât 8 ani şi în toţi aceştia s-au făcut demersuri şi cereri pentru ca biserica să nu fie demolată sau distrusă, dar şi pentru a li se permite strămutarea mormintelor părinţilor şi a strămoşilor.

Ultima Sfântă Liturghie fiind oficiată în ziua de 21 mai 1959, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Începând cu 22 mai 1959, câtiva munteni au încercat / început recuperarea catapeteasmei, a icoanelor şi tot atunci doi ingineri, Iacob şi Lupan „au pus pariu că folosind 70 de încărcături de trotil, declanşate simultan, vor arunca colosul în aer. Declanşarea exploziei a produs doar nişte găuri, biserica rămânând nemişcată, în picioare”, căci de neclint era… (Informaţie culeasă din însemnările lui Teoctist Galinescu) După cinci sau şapte zile consecutive de dinamitări, turla mare a cedat în final şi o dată cu ea mândreţea de Catedrală, râvna hanganilor de 30 de ani, făcută una cu pământul…

Catedrala dupa dinamitare

Începând cu anul 1962 apele mării dintre munţi au ajuns la Hangu, acoperind grădinile până mai ieri bogate, trunchiurile copacilor ce-odinioară ţineau de umbră mormintelor din micul cimitir de lângă biserică, tăiate la strămutare cu beschia, dar şi rămăşiţele catedralei.

Ruinele au ieşit la suprafaţă prima oară în anul 1975, când însoţit de credincioşi, părintele Mihai Popa din Hangu a oficiat slujba de Inviere în largul lacului, pe altarul dinamitat.

1975 Sf Pasti la ruine Catedralei

Verso fotografie

Până la jumătatea secolului XX, rareori s-au petrecut în existenţa unor regiuni transformări atât de profunde. Dacă trecutul s-a spulberat ca un vis urât numai hanganii ştiu asta cel mai bine. Au dispărut sate, dar s-a întins între munţi ochiul albastru al mării. Şi astăzi din adâncul ei clopotele parcă răsună de hram peste Ţara Hangului, Hristos S-a Înălţat!

Dacă eşti pentru prima oară pe blogul meu, îţi urez Bun venit şi-ţi mulţumesc! Despre cum am ajuns la ruinele catedralei dinamitate de pe fundul Lacului Izvorul Muntelui, te invit să citeşti aici povestea http://eusuntdaniela.ro/plimbare-pe-banchiza/. O tulburătoarea galerie foto cu şi despre biserica dinamită am adăugat şi în materialul http://eusuntdaniela.ro/patima-catedralei-de-la-hangu/ Articolul de mai sus a fost prezentat în direct şi cu emoţii fireşti în cadrul emisiunii Porţia de cunoaştere din data de 29 ianuarie 2015, pe care te invit să o urmăreşti accesând http://eusuntdaniela.ro/portia-de-cunoastere/

Fie-vă sufletul în lumina caldă a Sfintei zile de azi!

Comentarii

comentarii

Muntele lui Simon

Diferite momente din viaţa unei colectivităţi umane, istorice, militare, sociale, economice, îşi au ecoul, adesea foarte prelungit, uneori permanent şi definitiv, în Munte. Pentru consumatorul de turism, muntele înseamnă recreare, plimbare, „încărcarea bateriilor”, fotografie. Dar tot el, Muntele, este studiat şi din diverse puncte de vedere, după preocupările celui ce îl cercetează.

Aşa cum şi cel mai neînsemnat loc pe care împrejurările vieţii de toate zilele îl pun în situaţia de a-l face cunoscut trebuie ”să primească” un nume, la fel pentru fiecare ridicătură de pământ, păşune, pâlc, groapă există un toponim care înlesneşte identificarea locului şi o altitudine care poate individualiza un vârf şi care trebuie să-l deosebească de altele asemenea.

Indiferent de originea lor prestabilită, îndepărtată în timp şi în spaţiu, adesea cu neputinţă de lămurit recunoaştem existenţa unor locuri cu nume şi cu mai multe altitudini cunoscute şi posibile. Şi numai după ce aceste valori le-au fost întrebuinţate, li s-au extins uzul şi au ajuns să fie acceptate, folosite, transmise şi prezentate ca atare.

Muntele lui Simon a fost ceva mai greu de definit, comparativ cu cât de uşor şi de accesibil este indiferent de anotimp. Fiind unul dintre unul dintre ultimele vârfuri din sudul Munţilor Stânişoarei, l-am străbătut şi eu în plimbări relaxante, dar şi mânată de dorinţa de a face cât mai multe fotografii în zonă.

La o primă tentativă de documentare virtuală l-am găsit în rândul celor ce promovează turismul marcat cu altitudinea de 968 metri, iar numele sub care era prezentat, verbal şi / sau scris, de cele mai multe ori, era Şimon. Şi cum, de demult, în inima mea şi-a făcut loc tot mai mult convingerea că altitudinile şi numele de locuri trebuie să fie utilizate cu argumente supreme şi irefutabile în sprijinul lor, pe baza unor materiale documentare – studiate şi însuşite şi de mine, prin rândurile şi capturile de mai jos, vi le fac astăzi cunoscute şi dvs.

Răsfoind prin hărţile topografice de la sfârşitul secolului al XIX-lea cu datele culese din teren în perioada 1890-1895, făcute publice/folosite începând cu anul 1907 şi întocmite de ”Austro-Hungarian Monarchy. Militärgeographisches Institut” găsesc o primă menţionare a Muntelui lui Simon, cu altitudinea relativ ilizibilă şi numele uşor diferit: D. Simon (respectiv, Dealul Simon).

Extras Militärgeographisches  Institut

Citeşte continuarea >>

Comentarii

comentarii

”Zorile se varsă…”

V-ați întrebat vreodată… De ce fotografiem…? Nu orice răsărit poate să fie magic, dar există ceva magic în fiecare zi…
Nu vă uitați pe geam cum Dochia își tot scutură neaua de pe cojoace…Priviți în calendar, astăzi zorile iernii se varsă şi ele…
Mulţumesc prietenilor care m-au însoţit sau care-au avut plăcerea să le fiu alături, în zilele lor libere, la orele în care somnul este cel mai dulce, pe temperaturi extreme, în drumeţii de suflet ce mi-au făcut iarna mult mai frumoasă, în Ţinutul Urşilor, la căţărat pe gheaţă sau în plimbări relaxante până la Duruitoarea.

La mulți ani!
O primăvară veșnic tânără în inimile Dvs.!
Cand zorile se varsa

Citeşte continuarea >>

Comentarii

comentarii

Return top
 
Copy Protected by Chetans WP-Copyprotect.
%d blogeri ca acesta: