Ceahlăul, un munte de toponimii

Sistemul toponimic generat de nivelul de dezvoltare al societăţii, de modul de viaţă al locuitorilor, de raporturile dintre oameni în societate, de legăturilor directe dintre om şi societate, dintre om şi natură, a determinat în acest proces de formare două principiile de abordare: cel sincronic (static, pe orizontală în timp) şi cel diacronic (istoric, pe verticală în timp). Toponimia sincronică descrie situaţia la un moment dat, într-o anumită perioadă de timp sau în etapa actuală de existenţă şi funcţionare a numelor topice. Toponimia diacronică însă, examinează faptele şi fenomenele în evoluţie, în dezvoltarea continuă, în proces de modificare, de trecere de la o etapă la alta.

Ritualul urcării pe munte spre a aduce jertfe zeilor vine din adâncul timpurilor, lumea păgână antică asociind sacralitatea cu munţii cei înalţi şi cu sărbătorile solare. Din vechime se socotea că zeii locuiau pe vârfurile aproape de cer, acolo unde izoloarea şi liniştea îndemna la meditaţie. Herodot (485-425 î.Hr.) spunea că “Geţii cred în Zalmoxis” şi că “Zeul e adorat în mulţi înalţi, templul şi locuinţa sa e acolo într-o peşteră”. De la Pliniu cel Bătrân (23-78 d.Hr.) a rămas prima atestare despre Dacia, dar şi cea mai frumoasă afirmaţie potrivit căreia “Dacii trăiesc nedeslipiţi de munţi”. Strabo (65 î.Hr.-19 d.Hr.) de asemenea, aminteşte ca “munte sacru al geto-dacilor Kogaionon, aflat lângă o apă mare, unde-şi avea sihăstria marele preot Zalmoxis.” Apollo se născuse prin aceste spaţii ale strămoşilor noştri geto-daci, ca Sfântul Soare, iar prin corolar ţăranii numesc Luna: Sfânta Lună. Pe Valea Bistriţei se spune că “Luna este sora Soarelui şi el a vrut să o ia de soţie, dar ea nu a acceptat, căci este păcat să ia frate pe soră”. Întocmai ca în antichitate, unde Apollo, zeul solar, era frate geamăn cu Artemisa, zeiţa lunară.

Văzut pe hartă, Masivul Ceahlău ia forma unui Dracones. Surprinzător, văzută de la mare altitudine, Piatra Curmăturii numită şi Zăvoarele Stănilelor seamană/are forma unui profil schelet cranian orientat spre stânga şi acoperit cu o căciulă similară cu cea a dacilor sau pare să(-mi) semene cu un şaman sau un solomonar

Comentarii

Ceahlăul, un munte de toponimii

Depănând firul poveştilor unui munte încărcat de spiritualitate şi iz păstoresc, pătrundem într-o cu totul altă dimensiune a Ceahlăului, mai puţin explorată de contemporani, dar purtătoare de tradiţii şi în mare parte, responsabilă cu răspândirea acestora şi transmiterea lor până în zilele noastre.

Toponimele sunt purtătoare de informaţii, ele servesc ca mijloc de exprimare al conţinutului şi a particularităţilor unei zone, se întrepătrund, se completează reciproc, se îmbogăţesc una pe alta în plan cantitativ şi calitativ, istoric şi geografic. Suprimarea unor denumiri tradiţionale în urma substituirii cu altele sau ca rezultat al comasării domeniilor, a satelor, revenirea din 17 februarie 1993 la vechea grafie a limbii române, prin adoptarea utilizării lui ”â” în interiorul cuvintelor şi a formei sunt (suntem, sunteţi), în conformitate cu hotărârile adoptate de Academia Română înainte de 1948, tipărirea neintenţionat greşită a unor topice, au condus, cu sau fără voie şi la transmiterea denaturată a unor denumiri până la imposibilitatea de a fi mai apoi ştiute şi/sau recunoscute. Constatăm însă cu amărăciune că un astfel de proces nu are întotdeauna rezultatul scontat. Poiana Vesuri, situată în partea nord-vestică a Masivului Ceahlău, este singura zonă care deţine un număr record de 6 (şase) toponime, transmise deformat, cartografiate şi tipărite greşit în hărţi şi în cărţi: Poiana Vezure, Poiana Vezuri, Poiana Viezuri, Poiana în Vezuri, Poiana în Vesuri şi chiar Poiana în Versuri. În secolul trecut, traseul numit Poteca Duruitoarei era lipsit pe alocuri de pădure şi stâncile din coasta muntelui erau tot mai vizibile. Cărarea traversa Poiana Cailor, Poiana lui Steofan şi câteva luminişuri pline de izvoraşe, cărora localnicii le-au dat numele de Poieniţele vesele (Te umpleai de veselie când poposeai în ele!). Cu timpul însă, vegetaţia a crescut, le-a redus din dimensiuni, iar cei ce se odihneau acum aici au transformat şi denumirea (din vesele/vezile), aceasta fiind transmisă mai departe generaţiilor cu numele Poiana Vesuri (1195 m).

Citeşte continuarea >>

Comentarii

Iarna trece, dar cu cât trece, cu-atât simt crescând în suflet vraja senină a înălţimilor singuratice…

În nopţile şi dimineţile senine şi geroase de iarnă vizibilitatea foarte bună crează condiţii excepţionale pentru panorama urbane şi montane ca şi când Ceahlăul ar fi situat în centrul ţării, iar Toaca sa – “buricul pământului”.

Pentru “ultima noapte de iarnă, întâia noapte de primăvară” am ales o imagine realizată şi pusă la dispoziţie de bunul prieten, tânărul şi talentatul fotograf Ionuţ Panaite, iar pentru turiştii care-au fost adesea martori ai unui astfel de spectacol, am adăugat în rândurile de mai jos o, suficientă pentru început, descrierea a locurilor.

Iaşi-ul este incontestabil, la fel şi deopotrivă Paşcani-ul şi Tg. Frumos. La capătul Pasului Petru-Vodă – un “S”, frumos şerpuit – stânga foto, dincolo de cele două luminiţe roşii şi în spatele împădurit al Vârfului Adânc (927 m.) o pâclă de lumini timide şi doar una mai răsărită, roşie şi solitară e a oraşului Târgu-Neamţ.

Citeşte continuarea >>

Comentarii

În fiecare an Revista Valea Muntelui îşi premiază valorile, tinerele talente şi colaboratorii, acordând pentru activitatea în domeniul etnografiei şi folclorului: Premiul “Constantin Turcu” –  după numele reputatului istoric şi cercetător,  fiu al Văii Muntelui, născut în satul Izvorul Alb, pentru talent literar: Premiul “Mihai Rădăvoi” – în amintirea ilustrului profesor şi inspector şcolar, fiu al comunei Taşca, pentru contribuţia adusă la zestrea de valori spirituale a oraşului Bicaz: Diplome de Merit, iar anul acesta şi subsemnatei, o  surpriză de Excelenţă…

Cu distinse mulţumiri redactorilor, organizatorilor şi tuturor colaboratorilor pentru această onoare, cu speranţa că veţi mai umări şi viitoarele mele postări şi/sau lectura şi alte-mi “istorii insolite”, vreau să împart acest Premiul cu Dvs. şi să-l dedic tuturor cititorilor Revistei Valea Muntelui, cât şi ai blogului meu,

Cu drag, Daniela

Fotografii realizare de dl. Asavei Ion

Comentarii

Comentarii

Din obişnuita înşiruire a comorilor cu care a fost binecuvântat acest pământ românesc – câmpii mănoase, dealuri cu vii şi livezi cu roade-alese, păduri întinse până la împărăţia crestelor stâncoase, izvoare de apă minerală, faună de o varietate neasemuită şi floră cu frumuseţi unice – toate câte ne încântă ochii şi sufletul – nu putem omite însă o altă categorie plină de viaţă: apele dulci.

După evadări în istorie şi în lumea legendelor, străbătând văile carpatine, plini de dragoste caldă pentru alcătuirile Naturii şi de vibraţia plăcerii celor ce au darul de a observa şi absorbi în suflet frumuseţile ei, cu deosebit interes pentru date şi cifre poposim astăzi la marginea marilor întinderi de oglinzi de apă: Lacurile de munte.

Citeşte continuarea >>

Comentarii

”Mândrei armate românești,
închin această povestire.”

 Și vouă, cititorilor mei, spicuiri din acest Jurnal cu ocazia împlinirii a

100 de ani de la ”Excursia Ofițerilor Regimentului Mihai Viteazu Nr. 6
20-26 iunie 1912 prin codrii Ceahlăului
Lucrare publicată pentru întâia oară În Anuarul Societății Turiștilor Români”.

(Tehnoredactare: Daniela. Grafie reprodusă conform tipăriturii originale)

Citeşte continuarea >>

Comentarii

Durere sfâșietoare tre’ să fi simțit hanganii când și-au văzut mândrețe de Catedrala – râvna lor de 30 de ani – făcută una cu pământul în șapte zile consecutive de dinamitări, căci de neclint era…

De aceea, galeria foto pe care v-am promis-o am asociat-o cu două dintre cele mai tulburătoare și triste cântări ale Săptămânii ce astăzi începe…

Citeşte continuarea >>

Comentarii

       De ani de zile pândesc apele scăzute ale lacului Izvorul Muntelui, doar-doar voi vedea ruinele Catedralei din Hangu, dar niciodată n-am crezut că voi avea ocazia – și după jumătatea lunii martie – să pot traversa lacul de la un mal la altul și tot pe banchiză să ajung până la ele…

Citeşte continuarea >>

Comentarii

Nu vă uitați pe geam cum Dochia își tot scutură neaua de pe cojoace…
Priviți în calendar:   E  primăvară  ! …

Și   nicio   primăvară   nu   se   pierde   vreodată … Citeşte continuarea >>

Comentarii